stiri

UVVG şi Institutul Regional de Stat de Ştiinţe Umaniste din Moscova au semnat primul acord de cooperare ştiinţifică

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este vizitată, în aceste zile, de o delegaţie a Institutului Regional de Stat de Ştiinţe Umaniste din Moscova (MGOGI), condusă de prof. univ. dr. Irina Kovalevskaya – decan al Facultăţii de Limbi Străine şi prof. univ. dr. Elena Alexandrova – director departament relaţii internaţionale.

Delegaţia din Rusia a avut o întrevedere cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, privind viitoarea colaborare între cele două universităţi, după care a vizitat infrastructura didactică şi laboratoarele de cercetare ştiinţifică a UVVG.

Prof. univ. dr. Irina Kovalevskaya – decan al Facultăţii de Limbi Străine şi prof. univ. dr. Elena Alexandrova – director departament relaţii internaţionale, au fost plăcut impresionate de dotarea Bibliotecii Centrale Universitare, Colecţia de Artă Doina şi Baruţu T. Arghezi, Muzeul memorial „Vasile Goldiş”, Casa universitarilor, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din Campusul Universitar, Grădina Botanică şi Castelul Universitar Macea. „Am rămas impresionaţi de dotările şi echipamentele de care dispune Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Ne dorim ca universităţile noastre să aibă o colaborare frumoasă şi cât mai multe realizări pe viitor”, a subliniat prof. univ. dr. Elena Alexandrova.

În urma întâlnirii delegaţiei Institutului Regional de Stat de Ştiinţe Umaniste din Moscova (MGOGI) cu prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi cadrele didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, s-a semnat un acord de colaborare între cele două instituţii privind sfera cercetării şi investigaţiilor ştiinţifico-metodologice, în domeniul învăţământului superior.

Prof. univ. dr. Irina Kovalevskaya, decan al Facultăţii de Limbi Străine, a precizat: „Este primul contact cu o universitate românească. Am găsit aici colegi entuziaşti şi dispuşi să stabilească relaţii de colaborare cu studenţii şi cadrele didactice noastre universitare. Trebuie să deschidem noi perspective comune cu noi piste de cercetare. Entuziasmul şi emoţiile pe care le-am trăit la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” vor fi transmise şi colegilor noştri, iar contactele stabilite acum vor duce la dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare ştiinţifică”.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că Institutul Regional de Stat pentru Ştiinţe Umaniste din Moscova este cel mai mare institut de acest profil din partea de est a Rusiei. „Suntem foarte bucuroşi de semnarea acordului de colaborare, care va întării departamentele de Relaţii Internaţionale, Departamentul de Limbi Moderne şi Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative. Este o onoare pentru noi că, această prestigioasă unitate de învăţământ superior din Rusia cu 11 facultăţi, 31 de specializări şi un număr de peste 8000 de studenţi, a încheiat un protocol de colaborare ştiinţifică cu UVVG”.

Acordul de cooperare dintre cele două universităţi vizează realizarea de sesiuni comune, conform direcţiilor de cercetare şi ştiinţifico-metodologice; participarea la programe internaţionale de cercetare şi învăţământ; amenajarea de centre, laboratoare şi spaţii de practică comune; organizarea de conferinţe ştiinţifice, mese rotunde, şcoli de vară; schimburi de studenţi, cercetători şi cadre didactice; redactarea de publicaţii comune; schimbul de informaţii şi documentaţie ştiinţifică şi tehnică, precum şi alte forme de colaborare, care pot contribui la creşterea eficienţei cercetării ştiinţifice.